„Ne părăseşte Prinţul din Trivale”

Ne părăseşte Prinţul din Trivale,
Astfel, după o viaţă de artist
Şi după atâtea faulturi mortale,
Un pic mai obosit, un pic mai trist,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!

La rădăcina ierbii în pământ,
Când singur e în jur tribuna oarbă,
Inegalabil se aşează frânt,
Acoperit de lacrimi şi de iarbă.

Simbolul sportului civil mereu,
Un înger blond, cu chip înalt, de torţă,
Se-aruncă în luptă ca un Zeu
Să înfrângă ministerele de forţă.

A fost nedreptăţit, a fost lovit,
Din fotbal l-au şi dat în brânci afară,
Dar soarta lui pe muchie de cuţit,
Ce glorie a tot adus în ţară!

În urma lui rămânem mai pustii,
Deşi părea că veşnic o să joace
Şi nimenea ca el nu va mai fi,
Prevestitor şi-aducător de pace.

Se face întuneric pe la prânz,
Pe-aici sunt numai faulturi mortale,
De-astă noapte norii au şi plâns,
De dor şi drag, de Prinţul din Trivale.

Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat într-una câinii,
Prin el, cel neumil şi nesupus,
În rândul lumii se simţeau românii.

Să îi aducem ultimul salut
Ca baciului ce pleacă de la turmă,
Cum dup-un ultim fault a căzut
Şi urcă-n cer, de-aicea de pe lut.

Iluminat de driblingul din urmă
Dobrin, în tragic, driblingul din urmă.
Atâtea în acest final să spun
După un şir de faulturi mortale
Tăcere, se retrage cel mai bun,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!