Powered By Blogger

joi, 30 octombrie 2014

Cluburile din Liga 1 vor contrarevoluţie! Se doreşte renunţarea la retrogradarea a 6 echipe în acest sezon şi păstrarea unei prime ligi cu 18 echipe. Iorgulescu se opune. Au apărut primele reacţii

UPDATE 18:00 Ioan Horoba, preşedintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaş, a fost unul dintre cei care s-au opus astă-vară schimbării sistemului competiţional. "Nu ştiu nimic, acum aud de această iniţiativă! Recunosc că, în vară, eu am fost unul dintre cei trei (n.r. - Gaz Metan, Ceahlăul şi Concordia Chiajna)  care ne-am opus să retrogradeze 6 echipe. Dacă formaţiile din Liga 1 doresc acum, din nou, revenirea la vechiul sistem, eu voi fi alături de ele, dar numai dacă se va întruni o majoritate. Repet, până acum, nu m-a contactat nimeni să îmi propună această variantă", a declarat Ioan Horoba pentru www.prosport.ro. La rândul lui, Cristi Pustai, antrenor la ASA Târgu Mureş, a declarat imediat după meciul câştigat în Cupa României: "Eu mă aşteptam la această iniţiativă încă de la începutul sezonului!". Daniel Stanciu, managerul echipei de fotbal ASA Târgu Mureş, a spus: "Şi eu am dorit păstrarea sistemului cu 18 echipe, dar asta la începutul sezonului. Acum nu poţi schimba regulile din mers. Cine voia asta, trebuia să spună atunci" 

"Eu cred în 18 echipe, fotbalul e un sport de masă, România are 23 de milioane de locuitori. Nu avem play-off în campionatele mari, România nu a jucat niciodată cu play-off şi a cîştigat Champions League"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul 


Liga Profesionistă de Fotbal a publicat miercuri după-amiază un comunicat de presă din care reiese că preşedintele Gino Iorgulescu e forţat de mai multe cluburi din Liga 1 să propună în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv modificarea actualului sistem competiţional.
Conform deciziei votate la începutul sezonului, în vară ar trebui să retrogradeze 6 echipe de pe prima scenă fotbalistică a ţării. „Preşedintele LPF nu poate să meargă în faţa Comitetului Executiv al FRF cu o propunere de revenire la vechiul sistem competiţional pentru că s-ar decredibiliza în faţa acestui for şi a oamenilor care i-au acordat încrederea”, se arată în comunicat.
Dinamo, Chiajna şi Viitorul au convins şi alte cluburi să li se alăture
Cine sunt cluburile care vor să se voteze pentru păstrarea a 18 echipe în primul eşalon? Dinamo, Concordia Chiajna şi Viitorul sunt grupările care au avut iniţiativa de a propune acest lucru, iar alături de ele au venit şi alte grupări din Liga 1 cărora le e teamă că vor pierde o finanţare importantă care provine din drepturile TV. Toate cluburile din a doua jumătate a clasamentului s-au alăturat ideii şi îi cer lui Gino Iorgulescu să facă acest demers. Interesant e că „rebelii” nu propun schimbarea sistemului începând cu sezonul viitor, ci chiar de acum, ceea ce ar părea mai degrabă neregulamentar. „Teoretic nu se poate, dar, practic, dacă majoritatea doreşte asta, atunci se poate întâmpla orice în următoarea Adunare Generală sau Comitet Executiv”, a spus un preşedinte de club.
Liga susţine că Intel Sky Broadcast vrea play-off şi play-out
Liga susţine că „această forţare este înainte de toate lipsită de fundament legal. Regulamentar, nu se mai putea schimba un sistem competiţional în chiar timpul desfăşurării acestuia, mai mult, orice schimbare trebuie comunicată cu cel puţin un an înaintea producerii ei. Aceasta a fost şi gândirea partenerului media al LPF, Intel Sky Broadcast, care a cerut să se stipuleze în contractul prin care a achiziţionat drepturile TV pentru o perioadă de cinci ani desfăşurarea unei competiţii în sistem play-off, play-out cu mai puţine echipe în Liga 1, respectiv reducerea acestora de la 18 la 14”, se mai arată în comunicat. Liga are informaţii că „foşti înalţi funcţionari, atât din FRF, cât şi din LPF, s-au grăbit să consilieze cluburi din Liga 1 în acest scop, tocmai pentru a demonstra că fotbalul românesc era mai bun pe vremea când îl conduceau ei”.

"Decizia retrogradării a şase echipe la sfârşitul ediţiei de campionat este atacată cu argumente lipsite de onestitate şi, din păcate, de logică."
fragment din comunicatul emis de Liga Profesionistă de Fotbal

Transfer BOMBA anuntat in Spania si Anglia! Un jucator de la Barcelona e dorit de Mourinho pentru a-i lua locul unei legende


Presa internationala scrie despre o oferta de 30 de milioane de euro pe care o pregateste Chelsea!
Sport de Catalunya si Daily Star scriu despre oferta pe care Jose Mourinho o pregateste pentru fundasul central al Barcelonei, Gerard Pique, dorit si de Louis van Gaal la Manchester United.
Inlocuitorul lui Terry
Pique, 27 de ani, este vazut ca un inlocuitor perfect pentru John Terry - capitanul lui Chelsea a ajuns la 33 de ani si Mourinho doreste un jucator care sa se lupte cu el si Cahill pentru postul de titular. Pique este dorit si de Man United, echipa la care a jucat intre 2004 si 2008, 'diavolii' avand mari probleme in aparare.
Conform jurnalistilor catalani, Chelsea ar urma sa ofere 30 de milioane de euro in schimbul lui Pique, cel care nu este multumit dupa ce in acest sezon nu mai este o certitudine in aparea Barcelonei.

"Daca AS Roma ia titlul, ma dezbrac!" Anuntul facut de una dintre cele mai cunoscute actrite din Italia

Vestea a venit la momentul perfect, tocmai cand Roma a egalat-o pe Juventus in clasament in Serie A.
AS Roma 2-0 Cesena, Genoa 1-0 Juventus / Cu Rudi Garcia, AS Roma a avut un progres uimitor - dupa ce sezonul trecut s-a luptat la titlul pana spre finalul sezonului, acum imparte primul loc in clasament cu Juve, avand acelasi numar de puncte (22) si un golaveraj identic (16-4).
Roma a egalat-o pe Juve in clasament in urma rezultatelor din etapa de miercuri, cand Genoa i-a administrat lui Juve prima infrangere din acest sezon in urma golului lui Antonini din minutul 95! Roma s-a impus fara probleme in urma golurilor lui Destro si De Rossi.
Fanii neutri au un motiv in plus sa tina cu AS Roma in lupta pentru titlu - o actrita celebra a dat o declaratie nebuna pentru Corriere dello Sport.
"Sunt tifosissima si ma uit doar la meciurile Romei. Nu ma uit la toate partidele. Merg la stadion, insa imi place sa ii vad de acasa. Depinde de programul de lucru. Dar trebuie sa va spun ca de fiecare data cand am fost pe stadion, AS Roma a castigat. Daca va castiga echipa Scudetto? Ma voi dezbraca asa cum au facut si alte actrite pe aceasta scena" a spus Euridice Axen, o actrita cunoscuta dupa ce a aparut in mai multe seriale si piese de teatru.
Nu ar fi o premiera pentru AS Roma - la ultimul titlu, castigat in 2001, s-a dezbracata Sabrina Ferilli, o alta actrita cunoscuta din Italia

GAFA incredibila inainte de Barca - Espanyol. Ce scria pe autocarul celor de la Espanyol. Imaginea a devenit imediat virala. FOTO

"Autocarul celor de la Espanyol a fost starul Supercupei" scriu cei de la El Mundo Deportivo dupa evenimentele intamplate inainte de meciul de miercuri seara. Daca la prima vedere nu era nicio problema, fotografiat de sus autocarul avea o mare problema .. pentru fanii lui Espanyol!
Pe acoperisul autocarului erau scrise initialele adversarei, FCB! Chiar si presedintele clubului a fost intrebat de situatie: "A fost o mare eroare. Nu este autocarul pe care il avem in mod normal, ci cel utilizat de cei de la Barca B. Banuiesc ca va fi rezolvata situatia" a declarat Joan Collet.
Iar situatia a fost rezolvata - autocarul a disparut la cateva minute dupa startul partidei, pentru ca imediat dupa pauza sa ajunga inapoi in parcarea stadionului fara initialele FCB.

MIRACOL! Ce a anuntat medicul care l-a operat pe Nicusor Bancu la cateva minute dupa ce s-a terminat interventia chirurgicala

Jucatorul de 22 de ani al celor de la Craiova are dubla fractura de tibie si peroneu.
UPDATE:  Nicusor Bancu va reveni pe gazon mai rapid decat credea! El o sa joace cu o tija cu doua suruburi.
Prof. Dr. Gheorghe Popescu, cel care l-a operat, a declarat pentru Pro TV ca poate sa revina pe gazon in 3 luni! O sa ii fie greu cam un an, cand va incerca sa-si protejeze piciorul. De maine incepe recuperarea, iar sambata il externeaza.

UPDATE: Jucatorul a iesit din operatie in jurul ori 12.30, dupa 2 ore. Medicii sunt multumiti de rezultat si afirma ca Bancu isi va reveni destul de repede, tinand doar de cum va reactiona organismul sau. Nu au fost evenimente suplimentare care sa-i fi afectat starea in sala de operatie.
Imaginile au facut inconjurul Romaniei dupa meciul in care Craiova a eliminat-o pe Viitorul. Nicusor Bancu a fost lovit criminal de Seroni, de la Viitorul, si s-a ales cu o dubla fractura de tibie si peroneu.
Bancu a fost dus de urgenta la spital, cu ambulanta, avand dureri ingrozitoare la piciorul lovit.
Medicii l-au preluat, iar astazi, la 10.30 a intrat in operatie, pentru ca totul trebuie sa se intample
cat
mai repede, daca mai vrea sa joace fotbal. Surse din anturajul jucatorului au declarat pentru PROTV ca accidentarea este destul de grava, insa medicii s-au temut ca poate fi mult mai rau. Complexitatea fracturii i-a facut pe cei care il opereaza chiar in aceste momente sa spuna ca jucatorul are sanse sa isi revina in sase luni, nu un an, asa cum erau indiciile preliminare.

FABULOS | Prima echipă interzisă în campionat din cauza sponsorului. E incredibil ce au vrut să pună pe tricouri

Echipa de fotbal Rutherford Raiders, aparţinând Universităţii din Kent, a fost exclusă din liga în care era înscrisă pe motiv că era sponsorizată de site-ul pentru adulţi Pornhub.


Iniţial, echipa şi-a pus pe echipamentul de joc logo-ul site-ului în glumă, dar gestul a ajuns la urechile celor care conduc Pornhub. Amuzaţi, aceştia s-au oferit să-i sponzorizeze cu adevărat pe cei de la Rutherford Raiders, dar acceptul echipei s-a dovedit a atrage excluderea din ligă. Purtătorul de cuvânt al Universităţii din Kent, Martin Herrera, a explicat gestul instituţiei de învăţământ superior. "Departamentul de sport al Universităţii din Kent nu ar accepta niciodată o astfel de sponsorizare. Este inacceptabul. S-a vorbit cu echipa şi au fost înştiinţaţi că nu au voie să joace cu acele echipamente", a spus Herrera citat de Mirror.

Unul dintre membrii echipei a declarat pentru ziarul universităţii, The Tab, motivul pentru care s-a ajuns la inedita sponsorizare. "Am avut o mare problemă cu sponsorii locali, nimeni nu a vrut să se asocieze cu echipa", a spus acesta.


Maxim, lăudat de antrenor: "În sfârșit, a înțeles!"

Titular în ultimul meci de campionat, la 5-4 cu Frankfurt, Alexandru Maxim a reușit să-l facă fericit pe antrenorul său Armin Veh.

Titular pentru prima oară după două luni, Maxim a fost lăudat de antrenorul său, același care în urmă cu numai o săptămână îl critica prin presa locală.
Cu Frankfurt, mijlocașul de la națională a dat două pase de gol și a fost motorul majorității acțiunilor ofensive ale echipei sale, dar Armin Veh a scos în evidență un alt lucru - pentru prima oară, Maxim a fost la fel de eficient și pe fază defensivă.
În sfârșit, a înțeles! Asta i-am cerut să facă și trebuie să o facă la fiecare meci de acum încolo”, a spus Veh.
Cifrele confirmă evoluția lui Maxim pe faza defensivă. Internaționalul nostrum a alergat nu mai puțin de 12.6 kilometri la meciul cu Frankfurt, fiind de departe liderul echipei sale la acest capitol.

EXCLUSIV | Iată ordinea arbitrilor noștri pe lista UEFA! Porumboiu: "Doar cineva dus cu sorcova poate să facă așa ceva"

Fostul arbitru Adrian Porumboiu a comentat la Dolce Sport problemele de arbitraj din Liga 1.

Dolce Sport și www.dolcesport.ro au aflat cum arată cum arată propunerile FRF pentru lista UEFA:
1. Ovidiu Hațegan
2. Istvan Kovacs
3. Marius Avram
4. Sebastian Colțescu
5. Radu Petrescu
6. Alexandru Tudor
7. Cristi Balaj
Porumboiu a comentat ordinea stabilită de FRF si s-a arătat surprins de faptul că Alexandru Tudor și Cristi Balaj, cei pe care îi consideră cei mai buni din Liga 1, se află în coada listei.
Cred că citiți greșit, trebuie să învățați ebraica, să citiți lista invers. Doar cineva dus cu sorcova poate să facă o asemenea listă, să facă o asemenea ordine. Nu poți să-i treci pe Tudor și Balaj pe locurile 6-7. Hai sa spunem ca ii faci loc lui Hategan, dar tot ii pui pe pozitiile 2-3.

Cei de pe locurile 2,4 si 5 (n.r. - Kovacs, Colțescu și Petrescu) ar trebui sa-si caute alte meserii.

E lipsa de respect față de acești doi arbitri care au dus ani întregi campionatul și au fost la nivelul cel mai înalt. Cum să-i treci la groapa cu gunoi, pe ultimele doua locuri? Nu-mi vine sa cred!”, a spus Porumboiu la Dolce Sport.

Costel Pantilimon e favorit să fie titular la Sunderland în campionat

După două meciuri mai slabe ale titularului Vito Mannone, Gus Poyet este pregătit să-l titularizeze în poarta lui Sunderland pe Costel Pantilimon.

După două meciuri slabe ale titularului Vito Mannone, cu Sunderland în deplasare, 0-8, și Arsenal acasă, 0-2, Gus Poyet intenționează să-l titularizeze în Premier League pe Costel Pantilimon.
Sunderland întâlnește luni, în deplasare, de la ora 22:00, pe Crystal Palace.
Acesta ar fi debutul în Premier League pentru Costel Pantilimon la Sunderland.
"În mod normal nu schimb portarul când are un meci slab. Câteodată, trebuie să accepți greșelile unui portar, ale unui manager sau ale unui număr nouă. Dar dacă are două meciuri slabe, atunci începe să aibă o problemă", a spus managerul lui Sunderland, Gus Poyet.

Surpriză în Cupa Ligii Angliei! Manchester City a fost eliminată de Newcastle. Southampton s-a calificat cu Gardoș titular

Manchester City a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de Newcastle.

Pentru Newcastle au marcat Aarons '6 şi Sissoko '76.
Într-un alt meci din optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei, Southampton, cu fundaşul Florin Gardoş pe teren până în minutul 90+3, a învins, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-0), formaţia Stoke City. Golurile învingătorilor au fost marcate de Pelle '6, '88 şi Long '30, în timp ce pentru gazde au înscris N'Zonzi '49 şi Diouf '82.
Tottenham Hotspur, cu fundaşul Vlad Chiricheş pe banca de rezerve, a învins, acasă, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Brighton & Hove Albion, din liga a doua, în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Lamela '54 şi Kane '74.
În sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei s-au mai calificat echipele Bournemouth (liga a doua), Sheffield United (liga a treia), Chelsea Londra, Derby County (liga a doua) şi FC Liverpool.

marți, 28 octombrie 2014

Cosmin Contra furios, Getafe acuză jocul murdar al lui Atletico, 0-1, după un meci cu pumni şi o eliminare: ”Ne-au bătut la lupte”

Juan Rodriguez, mijlocaşul lui ”Guriţă”, s-a arătat indignat de arbitrajul lui Melero Lopez: ”Te împing, te ţin, dar nu se întîmplă nimic. La gol au fost două faulturi în careul nostru”
 Atletico i-a rupt lui Contra seria de trei meciuri fără înfrîngere la Getafe (1-0). Rezultatul, însă mai ales maniera în care l-a obţinut campioana Spaniei, l-a iritat pe "Guriţă". "Mă calcă pe nervi acest eşec, pentru că Atletico a folosit toate mijloacele să cîştige. Au exagerat la faulturi şi au apelat la alte trucuri. Totuşi, sînt mîndru de jucătorii mei. I-am înghesuit în careul lor şi cu un om în minus".

Antrenorul român este susţinut de Juan Rodriguez. "Cei de la Atletico te împing, te ţin, dar nu se întîmplă nimic. La gol au fost două faulturi: Miranda m-a împins, iar Mandzukici l-a tras pe Alexis, stopîndu-l să ajungă la minge. Ne-au bătut la lupte!", acuză mijlocaşul arbitrajul lui Melero Lopez.

Alexis a fost eliminat în minutul 56, după ce l-a lovit în faţă de Mandzukici, autorul singurului gol. "Getafe pare o echipă dură, însă şi ei au intrat des la rupere", s-a plîns acelaşi Juan Rodriguez.


0 goluri a marcat Getafe în cele 8 partide împotriva lui Atletico cu Simeone pe bancă, primind 16


"Atletico a folosit toate mijloacele să cîştige. Am muncit mult şi am jucat foarte bine, dar am avut ghinion. Meritam măcar un egal"
Cosmin Contra, antrenor Getafe

Halep schimbă macazul. Tot mai multe semnale indică o ruptură între Simona şi antrenorul Wim Fissette

  • Simona Halep ar putea avea din 2015 un nou antrenor. Colaborarea cu Wim Fissette e valabilă doar până la finalul anului şi sportiva din Constanţa pare indecisă asupra oportunităţii colaborării.
În pofida unui 2013 aproape perfect, care i-a adus în vitrina de trofee 6 titluri şi i-a garantat prezenţa între cele mai bune 10 din lume, Simona Halep a simţit nevoia să treacă la următorul nivel şi l-a angajat, în acest sens, pe Wim Fissette. Cei doi au părut a forma o echipă redutabilă încă de la început şi chiar dacă în timpul jocurilor intervenţiile belgianului nu sunt foarte vizibile, el pare să-i fi oferit Simonei acel plus de încredere şi de ştiinţă de care avea nevoie pentru a face un pas înainte în circuitul WTA.
Simona a urcat, încet dar sigur, spre vârful ierarhiei, bifând câteva rezultate pe care nu ar fi pariat nimeni: finale la Roland Garros şi Turneul Campioanelor şi semifinală la Wimbledon. Şi, dacă nu ar fi fost accidentările dese, probabil că jucătoarea din Constanţa ar fi fost mult mai constantă la alte turnee de top.
Totuşi, semnalele par a indica o ruptură între Halep şi Fissette, chiar dacă belgianul i-a îmbunătăţit în mod vizibil atât jocul - în special serviciul, o armă importantă în Singapore -, cât şi mentalul. Fără o experienţă deosebită în partidele decisive ale competiţiilor mari, Simona a gestionat în general bine presiunea, dovadă fiind finala de la Roland Garros, când s-a bătut de la egal la egal cu Şarapova. În condiţiile unor diferenţe mici la vârf, psihicul face diferenţa, iar Fissette i-a clădit un moral de campioană.

"După vacanţă voi lua o decizie în ceea ce priveşte staff-ul şi echipa mea. Momentan am pauză, apoi voi pleca în cantonament la munte", s-a rezumat să spună Simona luni, la sosirea în Bucureşti, semn că există cel puţin un semn de întrebare privind continuarea colaborării. Şi de partea cealaltă asistăm la un discurs similar, care indică o despărţire. Imediat după Turneul Campioanelor, Fissette a publicat pe un site de socializare prima impresie, pe care unii au interpretat-o în cheia unui "adio": "Nu există o modalitate mai bună pentru a termina un an minunat decât disputarea unei finale la Turneul Campioanelor împotriva Serenei Williams".
Mai mult, un alt argument care să susţină ruptura stă în faptul că în Singapore, alături de Simona a fost şi Daniel Dobre, un antrenor care s-a ocupat în trecut în mai multe rânduri de pregătirea campioanei noastre. Acesta a avut-o sub "aripa" sa şi pe Alexandra Dulgheru, pe vremea când aceasta cocheta cu poziţia 30 WTA şi este cu siguranţă o variantă mai ieftină. Totuşi, la începutul lui 2014, când multe voci susţineau că nu are un antrenor pentru că tatăl său vrea să găsească varianta optimă calitate-preţ, Simona a ales o opţiune extrem de scumpă, demontând speculaţiile.

Wim Fissette, antrenorul Simonei Halep, a venit, probabil, cu acele detalii, cu ajutorul cărora jucătoarea poate să facă acum diferenţa mai uşor în fiecare meci. Când cei doi au început colaborarea, în februarie, românca era deja în Top 10, însă evoluţia sub bagheta fostului antrenor al belgiencei Kim Clijsters a produs deja efecte pozitive. Şedinţele de pregătire sunt destul de complexe şi desfăşurate cu zâmbetul pe buze, iar la fiecare reuşită a jucătoarei Fissette nu ezită să intervină cu un "Good point!", "Good serve!" sau alte încurajări.

Hazard, Sterling, Alexis? Nici vorba! Un fundas e cel mai rapid jucator din Premier League! TOP 10

Chelsea, Man City, Liverpool, Arsenal sau Man United nu au niciun jucator in primii 10!
Cei de la EA Sports s-au aliat cu Premier League si monitorizeaza toate datele jucatorilor incepand cu acest sezon. Ultimul top facut este al celor mai rapizi jucatori iar lista contine multe surprize, mai ales in ceea ce priveste primul loc.
Fundasul de 32 de ani al celor de la Everton, Phil Jagielka, a inregistrat cea mai mare viteza in sprint dintre toti jucatorii din prima liga engleza in partida cu Leicester din prima etapa a sezonului. Surprinzator este ca in top sunt alti 3 fundasi si un singur jucator de banda!
TOP 10 cei mai rapizi jucatori din Premier League
1 Phil Jagielka (Everton) - 35.99km/h
2 Ritchie de Laet (Leicester City) - 35.94 km/h
3 Joe Ledley (Crystal Palace) - 35.91 km/h
4 Steven Nzonzi (Stoke City) - 35.82 km/h
5 Connor Wickham (Sunderland) - 35.80 km/h
6 Mohamed Diame (Hull City) - 35.68 km/h
7 Alan Hutton (Aston Villa) - 35.54 km/h
8 Nathan Dyer (Swansea) - 35.53 km/h
9 Craig Gardner (West Brom) - 35.49 km/h
10 Joey O'Brien (West Ham) - 35.46 km/h

Ancelotti, Low si Simeone, favoriti la trofeul pentru antrenorul anului 2014! Cei 10 nominalizati


France Football a anuntat lista celor 23 de candidati la Balonul de Aur 2014. Pe langa asta, au fost anuntati si cei 10 antrenori care se lupta pentru trofeul de 'cel mai bun'
Castigatorul campionatului in Spania in fata granzilor Real si Barca, Diego Simeone, omul care a adus titlul mondial Germaniei dupa 24 de ani, Joachim Low, si omul care a cucerit La Decima cu Real Madrid, Carlo Ancelotti, sunt marii favoriti la trofeul pentru cel mai bun antrenor din 2014.
Pe 1 decembrie vor fi anuntati finalistii, iar marii castigatori vor fi anuntati pe 12 ianuarie 2015.
Iata cei 10 antrenori nominalizati:
Carlo Ancelotti (Italia/Real Madrid CF), Antonio Conte (Italia/Juventus/nationala Italiei), Pep Guardiola (Spania/FC Bayern Munchen), Jurgen Klinsmann (Germania/nationala Statelor Unite), Joachim Low (Germania/nationala Germaniei), Manuel Pellegrini (Chile/Manchester City FC), Jose Mourinho (Portugalia/Chelsea FC), Alejandro Sabella (Argentina/ nationala Argentinei), Diego Simeone (Argentina/Atlético de Madrid), Louis Van Gaal (Olanda/nationala Olandei/Manchester United FC).

Olăroiu a remizat împotriva fostului său club și Al Ahli a rămas la 5 puncte în urma liderului

Al Ahli, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, a remizat pe teren propriu cu fostul club al tehnicianului, Al Ain, scor 1-1.

Cu Rădoi titular, dar schimbat spre finalul reprizei a doua, Al Ahli s-a văzut condusă încă din minutul 5, prin golul lui Salem. Echipa lui Olăroiu a restabilit egalitatea în minutul 35, prin Munoz, dar avea să termine meciul în zece jucători, după eliminarea aceluiași Munoz, în minutul 90+1.
După acest rezultat de egalitate, Al Ahli își păstrează poziția a 5-a în campionat, cu 13 puncte după 8 meciuri. Lider este Al Wahda, cu 18 puncte, în timp ce Al Ain este pe locul 4, cu 13 puncte, dar și două meciuri mai puțin disputate.

Zidane, suspendat trei luni din antrenorat. Află motivul!

Federaţia Spaniolă de Fotbal l-a suspendat pentru trei luni pe Zinedine Zidane, antrenor al echipei a doua a clubului Real Madrid.

Această decizie, care poate fi atacată în recurs, a fost luată pentru că a antrenat fără să-şi fi validat complet diploma, informează AFP, preluat de Mediafax.
Nici federaţia, nici Real Madrid nu au confirmat această informaţie.
Potrivit presei spaniole, Zidane nu-şi poate exercita meseria de antrenor pentru trei luni deoarece a pregătit Real Madrid Castilla fără a avea diplomele necesare, adică licenţa de nivelul 3 pentru a conduce o echipă de Segunda B (a treia ligă spaniolă).
As a precizat că în acest moment Zidane are licenţa UEFA A, echivalentă celei de nivel 2, şi că Federaţia Franceză de Fotbal trebuie să valideze orele de practică ale francezului, necesare pentru obţinerea licenţei superioare, până la primăvară.
"Zizou" (42 de ani) a preluat Real Madrid Castilla în vară, după un an petrecut ca secund al lui Carlo Ancelotti.

Zi perfectă pentru Andone și Răzvan Lucescu. Ambii au obținut primele lor victorii

Răzvan Lucescu și Ioan Andone au obținut primele victorii cu noile lor echipe, Xanthi, respectiv, Apollon Limassol.

Xanthi Skoda, echipa lui Răzvan Lucescu, a câștigat pe teren propriu cu Niki Volos, scor 2-0, datorită golurilor marcate de Cleyton și Soltani. Kapetanos a fost integralist în echipa lui Lucescu.
După această victorie, prima din cele trei meciuri cu Răzvan Lucescu pe bancă, Xanthi a urcat pe locul 9 în clasament.
În Cipru, Ioan Andone a debutat cu dreptul în campionat, în victoria cu 3-0 în fața celor de la Achnas, pe teren propriu. Pentru Apollon au marcat Papoulis, Stojanovic și Sangoy, în timp ce oaspeții au evoluat în zece oameni din minutul 82.
La mijlocul săptămânii trecute, la debutul pe banca al lui Ioan Andone, Apollon a pierdut cu Borussia Moenchengladbach, scor 0-5, în grupele Europa League.
În campionat, Apollon este pe locul 2, la 4 puncte în urma liderului APOEL

FIFA a anunțat lista celor 23 de jucători pentru Balonul de Aur

FIFA a anunțat lista celor 23 de jucători care intră în cursa pentru Balonul de Aur.

Pe 1 decembrie se vor anunța cei 3 fotbaliști care se vor lupta pentru trofeu. Balonul de Aur se va acorda pe 12 ianuarie 2015, la Zurich.

Lista celor 23 de jucători:

Gareth Bale (Țara Galilor), Karim Benzema (Franța), Diego Costa (Spania), Thibaut Courtois (Belgia), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Angel Di Maria (Argentina), Mario Goetze (Germania), Eden Hazard (Belgia), Zlatan Ibrahimovic (Suedia), Andres Iniesta (Spania), Toni Kroos (Germania), Philipp Lahm (Germania), Javier Mascherano (Argentina), Lionel Messi (Argentina), Thomas Mueller (Germania), Manuel Neuer (Germania), Neymar (Brazilia), Paul Pogba (Franța), Sergio Ramos (Espania), Arjen Robben (Olanda), James Rodriguez (Columbia), Bastian Schweinsteiger (Germania), Yaya Toure (Coasta de Fildeș)

luni, 27 octombrie 2014

10 întrebări înainte de startul noului sezon din NBA. Va reuşi LeBron James să aducă primul titlu pentru Cleveland? Lakers, aproape de un nou sezon catastrofal

Un nou sezon al NBA va debuta miercuri dimineaţă, cu partidele dintre San Antonio Spurs, campioana sezonului trecut, şi Dallas Mavericks, şi New Orleans Pelicans - Orlando Magic. ProSport a analizat cele mai importante evenimente petrecute în off-season şi a adresat zece întrebări, prin care încearcă să ”prindă” cele mai importante momente ale sezonului care stă să înceapă. Va reuşi Cleveland Cavaliers să câştige primul trofeu din istorie odată cu revenirea lui LeBron James? Ce va face Kobe Bryant la revenirea după ruptura de tendon ahilian suferită sezonul trecut? Poate San Antonio Spurs să câştige al doilea titlu consecutiv? Sunt doar câteva dintre cele mai mari semne de întrebare din acest sezon.
  • Este Cleveland Cavaliers principala favorită la câştigarea titlului în acest sezon?
De 49 de ani aşteaptă oraşul Cleveland o echipă care să câştige un titlu major în sportul american. Echipa de fotbal american, Browns, dezamăgeşte de la an la an, calificându-se ultima dată în play-off în 2002. Indians, formaţia de baseball, s-a calificat de două ori în World Series, finala MLB, dar a pierdut de fiecare dată, în 1997 chiar în meci decisiv cu Florida Marlins. Mai rămâne echipa de baschet, Cavaliers, care a avut cele mai mari performanţe în ultimul deceniu. Concret, Cavaliers s-a calificat în finala NBA din 2007, dar a pierdut cu 4-0 în faţa lui San Antonio Spurs. A mai ajuns o dată în finala Conferinţei de Est, în 2009, dar a cedat şi acolo cu 4-2 în faţa lui Orlando Magic. O nouă eliminare prematură, în 2010, în semifinalele Conferinţei de Est, 2-4 cu Boston Celtics, l-a făcut pe LeBron James, cel mai bun jucător al ultimului deceniu în NBA, să aleagă căldura din Miami, acolo unde a cucerit două titluri de campion cu Heat.


Revenirea lui LeBron James în Cleveland a transformat-o instantaneu pe Cavaliers într-o candidată la titlu în NBA

A fost un scandal-monstru în momentul în care James a părăsit-o pe Cavaliers printr-un anunţ televizat, în prime-time. Fanii i-au ars tricourile, patronul Dan Gilbert a făcut publică o scrisoare în care îl critica dur pe James, iar toate punţile unei întoarceri păreau distruse. Atmosfera s-a mai temperat însă de-a lungul anilor, însă nimeni nu anunţa un comeback. James avea la Miami o echipă excelentă la dispoziţie, dar dorul de casă - LeBron fiind născut în Akron, la 100 de kilometri de Cleveland - a fost decisiv. După câteva săptămâni în care a cântărit atent decizia, James a luat prin surprindere toţi fanii când a decis să-şi anunţe comeback-ul printr-o scrisoare publicată de Sports Illustrated.

Brusc, dintr-o echipă care nu s-a calificat în play-off nici măcar când a vrut dintr-o Conferinţă cu un nivel catastrofal, Cavaliers s-a transformat într-o candidată la titlu. Însă nu doar sosirea lui James a făcut asta. Datorită faptului că a avut un noroc năucitor – doar 0,2% şanse la primul pick din draft-ul din vară – Cavaliers a avut armele necesare pentru a o convinge pe Minnesota Timberwolves să facă un trade prin care Kevin Love să ajungă la Cavaliers, în schimbul pick-ului numărul 1 din acest an, Andrew Wiggins, dar şi al primului pick din vara trecută, Anthony Bennett. Iar acum, fanii lui Cleveland s-au trezit pe cap cu un trio senzaţional: LeBron James – Kevin Love şi Kyrie Irving, exact coloana vertebrală a unei echipe care se anunţă a fi senzaţia acestui an, o forţă ofensivă nemaivăzută în NBA.


Fanii lui Cleveland au uitat de momentul în care dădeau foc tricourilor cu James, iar acum aşteaptă efectul LeBron

Evident, există şi nişte întrebări. E clar că Cleveland nu va avea rival în Est, dar rămâne de văzut cum se vor descurca starurile într-un sistem nou, al unui antrenor – David Blatt – care a scris istorie în Europa, la Maccabi Tel Aviv, Efes Pilsen sau Aris Salonic, dar care nu a antrenat niciodată în NBA până la vârsta de 55 de ani! Alte semne de întrebare sunt ridicate de lipsa de experienţă a lui Love sau Irving în play-off, care nu au niciun minut jucat în postseason. Totodată, va fi interesant de văzut cum se va descurca Cleveland în defensivă, având în vedere că atât Love, cât şi Irving, dar şi Dion Waiters, nu sunt recunoscuţi precum apărători solizi în NBA. Totuşi, ofensiva ar trebui să rezolve aceste probleme, iar Cleveland e favorită clară să ajungă în finala NBA, a cincea consecutivă pentru LeBron.


Parker, Duncan şi Ginobili vor să mai sărbătorească un titlu alături de San Antonio Spurs
  • Va reuşi San Antonio Spurs să menţină ritmul şi în acest an, având în vedere ca veteranii au mai imbătrânit un an?
San Antonio Spurs a scris istorie anul trecut. Nu doar prin faptul că a câştigat titlul. Asta era deja clar, mai ales că din 1997 până în 2014, texanii au cucerit cinci trofee Larry O’Brien, toate fiind opera cuplului Gregg Popovich-Tim Duncan. Nu, mai interesant a fost faptul că Popovich, un geniu al baschetului şi, cu siguranţă, unul dintre cei mai buni antrenori din istoria NBA, a reuşit să plănuiască totul în cele mai mici detalii, fiind pentru prima dată în istorie când o echipă din NBA a ţinut toţi jucătorii sub o medie de 30 de minute jucate pe meci. Acest lucru se datorează faptului că nucleul formaţiei, adică Tim Duncan, Tony Parker şi Manu Ginobili, au trecut de mult de 30 de ani, iar nivelul de oboseală se resimte din ce în ce mai mult, mai ales că sezonul regulat are 82 de meciuri, iar în play-off se joacă minimum 16 meciuri până la titlu (n.r. – Spurs a jucat sezonul trecut 23 de meciuri în play-off).

Probabil că acelaşi lucru se va întâmpla şi în acest sezon. Spurs nu a făcut transferuri importante, dar a readus aproape toată echipa care a cucerit anul trecut titlul. ”Am avut un an destul de bun. Nu am văzut de ce ar trebui să îi dăm afară”, a glumit Popovich înaintea acestui sezon, în care Spurs se anunţă a fi gigantul ofensiv care a spulberat-o pe Miami în finala sezonului trecut, la un an după ce Heat a revenit de la 3-2 şi a cucerit titlul. Aşadar, Tim Duncan, Ginobili şi Parker vor fi din nou la comandă, ajutaţi de un alt nucleu de role-players, precum Patty Mills, Boris Diaw sau Tiago Splitter, în timp ce Kawhi Leonard este aşteptat să ”explodeze” după o serie finală contra lui Heat în care a fost de neoprit. Iar asta se datorează lui Popovich, un lider înnăscut, care a reuşit să insufle o mentalitate incredibilă, transformând-o pe Spurs într-o echipă care a atins 17 calificări în play-off la rând, performanţă remarcabilă într-o Ligă în care totul se schimbă radical de la an la an.


Derrick Rose a avut probleme cu eficienţa aruncărilor la Mondial, însă pare că va reveni în formă maximă în NBA
  • Cum se va descurca Derrick Rose, revenit după o nouă accidentare gravă?
MVP în sezonul 2010-2011, Derrick Rose părea că va fi the next big thing. Trei ani mai târziu, Rose nu a prins decât 49 de meciuri în NBA. La care se adaugă două operaţii dificile, în urma unei rupturi de ligamente încrucişate, suferită în mai 2012, chiar în debutul play-off-ului, contra Philadelphiei 76ers, plus una la menisc, după o ruptură pe care Rose a suferit-o tot pe teren, pe 22 noiembrie 2013, contra lui Portland Trail Blazers. Un ghinion teribil, care i-a luat enorm din mobilitate, potenţa ofensivă şi din schimbările de direcţie cu care a surprins o întreagă Ligă după draftul din 2008, când Chicago Bulls l-a selectat cu primul pick. Practic, din ultimele 230 de meciuri disputate în NBA de Bulls de când Rose a câştigat titlul de MVP, conducătorul de joc de 26 de ani nu a jucat decât in 49.

La fel ca după ruptura de ligamente, Rose nu a riscat absolut nimic. Deşi ar fi putut încerca să revină în play-off-ul trecut, Rose s-a concentrat pe recuperare, revenind la Mondialul din septembrie, când a fost o parte integrantă a naţionalei americane, care a cucerit fără probleme aurul. ”Transferul lui Pau Gasol sau evoluţiile bune ale lui Butler şi Joakim Noah nu contează. Bulls nu poate fi o candidată serioasă la titlu, dacă Rose nu este la sută la sută din potenţial”, a scris New York Post, în avancronica sezonului. Şi, cel puţin în primă fază, se pare că Rose este la sută la sută! Într-un meci amical disputat contra lui Cleveland Cavaliers, starul lui Bulls a marcat 30 de puncte în 20 de minute, semn că a revenit în mare formă. Sănătatea conducătorului de joc e atât de importantă, mai ales că Bulls nu are un jucător dinamic, cu o sclipire de geniu în atac, un atac care a suferit teribil în ultimii trei ani fără Rose. Mai mult, Rose are mare grijă în afara terenului, renunţând la dunk-uri la şedinţele foto pe care le are, semn că protecţia genunchilor fragili e prioritară în acest moment.


E prima accidentare cu adevărat gravă din cariera lui Durant, unul dintre cei mai buni baschetbalişti din ultimele sezoane din NBA
  • Ce va face Oklahoma City Thunder în prima parte a sezonului, având în vedere că MVP-ul sezonului trecut, Kevin Durant, e accidentat?
Cu doar două săptămâni înainte de startul sezonului, Oklahoma City Thunder a anunţat că superstarul echipei, Kevin Durant, a suferit o fractură a celui de-al cincilea metatarsial al piciorului drept, o accidentare de care a suferit, spre exemplu, şi Cristian Chivu. Perioada de recuperare e de circa două luni, însă e clar că Thunder nu-l va arunca în luptă pe Durant imediat, o recidivă putându-l scoate pe MVP-ul sezonului trecut pe toată durata anului competiţional. Cu siguranţă, capacitatea ofensivă a lui Durant, care are o medie incredibilă de 27,4 de puncte marcate pe meci – care a crescut la 32 de puncte pe meci sezonul trecut – va fi imposibil de replicat pentru Thunder în prima parte a sezonului, chiar dacă Oklahoma îl are în teren pe Russell Westbrook, un alt jucător de top în NBA, dar care a suferit şi el probleme masive la genunchi în sezonul precedent.

Thunder are ghinionul de a evolua într-o conferinţă echilibrată, în care orice echipă poate învinge într-un duel direct, iar 11 echipe se vor bate pe cele opt locuri care asigură calificarea în play-off. ”Durant e ca un Mercedes care poate orchestra o ofensivă de unul singur. El reduce presiunea unei ofensive prin marcarea unor coşuri uşoare. Este aproape de neoprit şi de nemarcat, dar şi devastator într-un pick and roll. Totodată, are şi un aport defensiv fabulos”, susţine Bleacher Report într-un material care propune răspunsuri pentru întrebarea de mai sus. Iar antrenorul Scott Brooks e conştient că absenţa lui Durant va aduce probleme lui Thunder pe termen lung: ”Toţi jucătorii trebuie să crească şi să îşi sporească productivitatea în acest moment. Nu poţi să îl înlocuieşti pe Kevin cu un singur jucător”. Totuşi, ofensiva lui Thunder a arătat mai mobilă şi a fost mai eficientă în amicale, însă absenţa lui Durant, ba chiar meciurile în care el va reveni, vor scădea numărul de victorii în acest sezon reuşit de Thunder.

  • Cât de jos va termina Los Angeles Lakers în acest sezon?
Dacă nu ultima echipă din Vest, măcar în ultimele trei. Revenirea lui Kobe Bryant va dinamiza, cu siguranţă, o formaţie care a avut al treilea cel mai slab sezon din istorie în anul precedent, cu doar 27 de victorii din 82 de meciuri. Doar în 1958 (19 victorii) şi în 1960 (25 de victorii), Lakers a evoluat mai slab. Iar 2015 nu se anunţă a fi un an mai bun. Mai întâi, schimbările. Mike D’Antoni i-a alienat pe jucătorii echipei californiene şi a plecat, fiind înlocuit cu Byron Scott. Au venit Jeremy Lin, de la Houston Rockets, şi Carlos Boozer, de la Chicago Bulls, în timp ce draftul l-a propulsat pe Julius Randle în Staples Center. Şi.... cam atât! Lakers se gândeşte deja la 2016, când bugetul de salarii va creşte, iar o mulţime de contracte din actuala echipă se vor încheia. Rebuilding mode: ON!


Kobe Bryant va încerca să revină ca nou, după o accidentare gravă, prima de acest tip din carieră pentru starul lui Lakers

Însă principala întrebare pentru sezonul lui Lakers se leagă, de fapt, de Bryant. La 36 de ani, Kobe vine după un sezon în care nu a jucat decât şase meciuri, în urma unei rupturi la tendonul lui Ahile, cu posibile consecinţe devastatoare pentru legendarul star al lui Lakers. Pentru şefii echipei californiene, accidentarea n-a contat, iar Bryant a primit o prelungire de contract de doi ani, cu un salariu de 48,5 milioane de dolari, care îl transformă pe Kobe în cel mai bine plătit jucător din NBA. Doar că Bryant, care a declarat că nu se gândeşte nici măcar o secundă la retragere, nu are lângă el un nucleu de jucători capabil să o readucă pe Lakers în fruntea Vestului. La 40 de ani, Steve Nash va rata întreg sezonul din cauza durerilor cronice la spate, astfel că Jeremy Lin va fi titular în postura de conducător de joc. Şi chiar dacă el primeşte un salariu de 15 milioane de dolari pe an, Lin nu va fi, cu siguranţă, capabil să o ducă pe Lakers în play-off. Iar Pau Gasol, un veteran care avea ceva de arătat după despărţirea de D’Antoni, a plecat la Bulls! Mai mult, când NBA se află într-un trend în care aruncările de trei puncte sunt tot mai încercate, antrenorul Byron Scott a declarat că nici nu se gândeşte ca echipa sa să încerce mai mult de 15 three pointers  pe meci!

Doar că nu numai ofensiva - acolo unde Julius Randle ar putea străluci încă din start, deşi nu are 20 ani – este problema. Ci mai ales defensiva. Jordan Hill ar trebui să fie liderul, însă nu are calităţile necesare pentru a duce în spate o asemenea sarcină. Boozer nu a surprins nici el la Bulls, o echipă care l-a cedat tocmai pentru că nu putea să susţină task-urile defensive ale lui Tom Thibodeau, iar Randle este crud. Iar Bryant, care a fost prezent în câteva dintre cele mai bune echipe defensive din NBA, are peste 45.000 de minute jucate, vine după o accidentare gravă şi nimeni nu ştie cum va fi capabil să conducă o astfel de echipă. Predicţiile jurnaliştilor americani sunt la fel de negre: Yahoo! spune că Lakers va replica linia 27-55 din sezonul trecut, în timp ce HoopsHype o vede pe Lakers pe locul 12 în Vest, cam cu acelaşi bilanţ.


Carmelo Anthony a rămas la New York Knicks, însă echipa new-yorkeză este departe de ce a arătat în 2013
  • Care este nivelul lui New York Knicks, odata cu schimbarile petrecute?
Sosirea lui Phil Jackson ca manager general al echipei din Madison Square Garden anunţa transformări importante la Knicks. N-au avut loc imediat, însă la finalul sezonului trecut, unul catastrofal pentru Knicks, în care a ratat calificarea în play-off, antrenorul Mike Woodson a fost concediat şi înlocuit cu, surpriză!, Derek Fisher. Imediat după retragerea ca jucător, fostul conducător de joc al lui Jackson la Lakers a preluat banca tehnică a lui Knicks, unde va încerca să implementeze the triangle – sistemul ofensiv cu care Phil Jackson a avut performanţe remarcabile atât la Chicago Bulls, cât şi la Los Angeles Lakers, echipe cu care a câştigat 11 titluri.

Mai mult, Jackson a reuşit să îl convingă pe Carmelo Anthony să rămână în New York, deşi superstarul a avut oferte de la Houston Rockets sau Los Angeles Lakers. Iar Anthony, care a avut un sezon excelent anul trecut din punct de vedere al cifrelor, ar trebui să crească şi în acest an. Aducerea lui Jose Calderon de la Dallas Mavericks va dinamiza jocul, însă, defensiv, Knicks va sta şi mai prost decât anul trecut, după ce l-a pierdut pe Tyson Chandler. Per total, new-yorkezii formează o echipă în reconstrucţie, care va avea mult de muncit şi care ar putea pierde un nou play-off.


Americanii i-au spus "Greek Freak" lui Antetokounmpo pentru că numele grecului era mult prea lung
  • Care va fi jucatorul care va exploda în acest sezon, adică most improved player?
Probabil că nu aţi auzit de Giannis Antetokounmpo, nici măcar în review-urile zilelor din NBA pe care le-am realizat sezonul trecut. Grecul de 19 ani a nimerit, fără voia sa, într-o echipă aflată în tranziţie, Milwaukee Bucks, însă care în acest an are şansa să crească. Bucks a fost cumpărată cu 550 de milioane de dolari, are un antrenor nou în Jason Kidd şi capacitatea fizică să ajungă un adevărat star în NBA. În NBA Summer League, acolo unde formaţiile îşi trimit jucătorii mai slabi, Greek Freak a avut o medie de 17 puncte şi 5,7 recuperări pe meci, în condiţiile în care a jucat atât power forward, cât şi conducător de joc. Un jucător extrem de versatil, Antetokounmpo a înregistrat şi o creştere de şase centimetri în înălţime, iar venirea lui Kidd o va transforma pe Bucks într-o echipă competitivă, cu un nucleu interesant, format din Antetokounmpo, Larry Sanders, Brandon Knight, dar şi pick-ul numărul 2 din această vară, Jabari Parker.

Doi alţi candidaţi importanţi sunt Victor Oladipo şi Anthony Davis. Primul, jucător la Orlando Magic, are deja experienţa unui sezon în NBA şi aduce deja ca stil de joc, dar şi ca productivitate cu Dwayne Wade. Jucător cu calităţi fizice remarcabile, Oladipo beneficiază acum de introducerea debutantului Elfrid Payton în echipă şi poate ataca mai bine coşul. Cu o medie de 13,8 puncte, 4,1 recuperări şi 4,1 pase decisive pe meci în sezonul de debut, în condiţiile în care nu a evoluat pe postul favorit, Oladipo poate exploda la Orlando, chiar dacă nu are o echipă extraordinară alături. În schimb, Davis e deja considerat  un star în NBA, prin simplul fapt că măsoară 2,08 metri şi se apără excelent. Adăugând transferul lui Omer Aşik la Pelicans, jucătorl de 22 de ani a fost primul şi în sondajul realizat printre managerii din NBA pentru titlul de most improved player în acest sezon.


LeBron James e gata să cucerească al cincilea titlu de MVP din carieră
  • Cine va fi MVP-ul acestui sezon?
Din sezonul 2003-2004, adică din momentul în care a intrat în NBA, LeBron James a câştigat patru titluri de MVP, apropiindu-se la o singură lungime de Michael Jordan şi la două titluri de recordmenul all-time al acestui trofeu, Kareem Abdul-Jabbar. Iar motivele pentru care LeBron va fi din nou ales MVP sunt clare şi multiple: în primul rând, principalul adversar, Kevin Durant, va rata aproape, dacă nu peste un sfert din sezonul regulat, şansele scăzând remarcabil. Însă cel mai important lucru este modul în care se acordă această distincţie. Titlul de MVP se bazează pe votul membrilor mass-media acreditaţi la NBA, iar în fiecare an aceştia aleg câştigătorul atât pe baza statisticilor – pe care LeBron le reuşeşte an de an – cât şi pe baza poveştii care stă în spatele jucătorului. LeBron, înapoi în Cleveland? Beat that! Şi managerii din NBA au aceeaşi părere, LeBron fiind votat de 20 dintre aceştia (67,9%) pentru a cuceri titlul de MVP în acest sezon.


Wade, James şi Bosh au câştigat două titluri şi au pierdut două finale împreună. Acum, James a plecat la Cleveland Cavaliers
  • Unde va termina Miami Heat fără James?
Dwyane Wade, Chris Bosh, Luol Deng, Josh McRoberts, Mario Chalmers, Udonis Haslem, Norris Cole, Chris Andersen sau Danny Granger. Un astfel de lot ar trebui, măcar în teorie, să aducă o calificare în play-off fără probleme, ba mai mult, în Conferinţa de Est ar trebui să fie o formaţie de temut. Probabil că Miami Heat va rămâne o echipă puternică în NBA şi va pune ceva probleme în actualul sezon. Dar, cu siguranţă, şansele de calificare într-o nouă finală, a cincea consecutivă pentru echipa din Florida, sunt minime, după plecarea lui LeBron James. Nu doar pentru că James a atins mingea de 5.821 de ori în 5.667 de atacuri în sezonul precedent, având, practic, mai mult de o atingere pe posesie. Nici pentru că superstarul care a plecat acum la Cleveland era lider în puncte marcate, pase decisive sau aruncări de trei puncte reuşite. Ci pentru că o astfel de schimbare va crea, cel mai probabil, un gol imens în atacul şi defensiva lui Heat.

Am stat doar zece minute şi ne-am simţit trişti după plecarea lui LeBron. Apoi, am lucrat intensiv la noul lot”, a spus Erik Spoelstra, antrenorul lui Heat. Prima mutare a fost semnarea lui Luol Deng, free agent, care a venit chiar de la Cleveland Cavaliers, echipa pentru care James a părăsit-o pe Heat. Acum, motorul ofensiv al echipei va fi format din Wade, Bosh şi Deng, însă va fi interesant de văzut cât vor rezista genunchii lui Wade, având în vedere că starul lui Heat era menajat în al doilea meci dintr-un back to back, iar greul era dus de James. Potrivit presei americane, dar şi a meciurilor amicale disputate de Heat până acum, rolul lui James va fi luat de Chris Bosh, care a semnat un contract maxim, de 118,7 milioane de dolari pe cinci ani, care a mai îndeplinit acest rol în primii ani de carieră, la Toronto Raptors.


Wade şi Bosh vor lupta împreună pentru a o readuce pe Miami Heat cât mai sus în Est

Pentru ca Heat să reziste şi să se bată pentru unul dintre primele patru locuri din Est, condiţiile necesare sunt multiple şi trebuie îndeplinite simultan, potrivit Miami Herald. Astfel, sursa citată crede că Miami are nevoie ca Bosh să marcheze şi să recupereze peste ceea ce făcea în epoca ”LeBron”, ca Wade să nu aibă probleme cu genunchii, ca Josh McRoberts să aibă o eficienţă cât mai mare în aruncările de care va beneficia, în timp ce Norris Cole, aflat la primul an ca titular, să vadă bine jocul şi să conducă ofensiva. Dacă până acum am vorbit de dezavantaje în cazul lui Heat, plecarea lui James a eliberat suficient din buget pentru ca Heat să aibă o bancă de rezerve mai mare, mai valoroasă şi mai competitivă. Întrebarea este, însă, ce se va întâmpla dacă Wade şi Deng vor ceda din cauza accidentărilor. Atunci, Heat se îndreaptă către un sezon catastrofal...


Jucătorii lui 76ers au părăsit deseori terenul cu capetele plecate, după eşecurile din sezonul precedent
  • Câte victorii va obţine Philadelphia 76ers?
În urmă cu trei sezoane, Charlotte Bobcats bifa cel mai slab sezon din istoria vreunei echipe din NBA, cu doar şapte victorii din 66 de meciuri – sezon scurtat de grevă - şi un procentaj de victorie de 10,6%. Recordul negativ ar putea fi doborât, însă, în acest an de Philadelphia 76ers. Aflată într-o reconstrucţie totală, echipa din Philadelphia a vândut aproape toţi jucătorii cu experienţă în sezonul trecut sau în această vară, pentru ca managerul Sam Hinkie să îşi proiecteze viziunea. Cu o săptămână înainte de startul NBA, pe site-ul oficial al echipei, pozele a nouă jucători erau realizate în tricourile vechilor echipe, un logo al Ligii era în locul chipului lui Casper Ware, iar poza lui Vasilije Micic nu exista. Practic, o pânză albă pe care nici ziariştii din Statele Unite nu o pot interpreta în acest moment.

Sezonul trecut, 76ers a terminat cu 19 victorii şi 63 de eşecuri, dar asta după ce Philadelphia începuse sezonul cu trei victorii în trei meciuri! Dar apoi a urmat o serie catastrofală, care a ajuns la 26 de eşecuri consecutive – record istoric al NBA egalat în acest caz. Iar plecările lui Spencer Hawes şi Thad Young nu vor ajuta cea mai slabă ofensivă din NBA a sezonului trecut. Totuşi, revenirea după accidentare a lui Nerlens Noel va fi un plus pentru cea mai slabă defensivă a sezonului trecut (109,9 puncte primite pe meci). Interesant va fi şi debutul uriaşului camerunez Joel Embiid (2.13m), care va intra undeva în 2015, după ce a fost draftat cu al cincilea pick în vară, însă a suferit o fractură de stres, recuperarea durând între trei şi cinci luni. E clar că 76ers se gândeşte din nou la ultimul loc în NBA, care ar aduce un pick între primele trei în draftul din vara lui 2015. Acum, Philadelphia speră că va fi primul!

Confesiunile Simonei Halep » Cu cine nu se înţelege dintre adversarele de top: "Ele nu vorbesc deloc"

maginea dinaintea turneului care ilustrează perfect spusele Simonei Halep. Românca se întreţine cu Kvitova, în timp ce Sharapova şi Bouchard par izolate în ...

Simona Halep a legat prietenii cu cîteva dintre cele mai importante jucătoare de tenis din lume, însă recunoaşte că Petra Kvitova este cea alături de care a petrecut cel mai mult timp. 

"Am avut mulţi oameni aproape de mine. Le mulţumesc românilor că şi-au făcut timp să vină să mă susţină. Şarapova nu vorbeşte prea multe cu celelalte jucătoare, nu am discutat mai nimic cu ea.
Am vorbit mult cu toată lumea mult, în afară de Şarapova şi Bouchard. Ele nu prea socializează aşa mult.
Mă bucur că m-am împrietenit cu Kvitova, este cineva în tenis, are două turnee de Mare Şlem cîştigate", a spus Simona Halep.
Petra Kvitova a cîştigat turneul de la Wimbledon în 2011 şi în acest an după o finală cu Bouchard.
Cele mai tari declaraţii din conferinţa Simonei Halep la revenirea în ţară: "Serena mi-a zis că vrea să facă poză cu următorul nr. 1 mondial"

BOMBA poate exploda in cateva zeci de ore! Hagi e chemat la o echipa uriasa dupa doua umilinte in 4 zile

Gheorghe Hagi abia s-a intors pe banca Viitorului. Ar putea sa o paraseasca peste numai cateva zile.
Galatasaray are din nou nevoie de el! Hagi e considerat favorit sa-i ia locul lui Cesare Prandelli, care are probleme mari la Istanbul. Dupa a doua infrangere cu 4-0 intr-un interval de numai 4 zile, italianului i se cere demisia de catre fani.
Dupa 7 etape, Galata e a 5-a in Turcia, cu 13 puncte, la doar unul in spatele lui Besiktas (a jucat doar 6 meciuri). Linistea din clasament nu exista pentru Prandelli, impins catre demisie si de sefi. Galata are probleme financiare serioase si ar putea fi nevoita sa renunte la cei mai importanti jucatori din lot in ianuarie pentru a incepe o reconstructie totala a clubului.
Numele lui Gheorghe Hagi e avansat pentru a face din nou pace intre conducere si suporteri. Desi antrenorul roman a declarat clar ca nu va mai accepta sa preia o echipa aflata in plin campionat, argumentele lui Galatasaray il pot convinge la iarna. Vor fi negocieri dure intre oficiali si zeul Hagi, ofertat de pe Ali Sami Yen si in urma cu un an.

"Jucatorii sunt buni, au oferte. Poate vine si pentru mine una! Glumesc, dar cine stie ce poate sa apara?",
a spus Hagi razand acum o luna, dupa victoria cu Sageata Navodari din Cupa Romaniei.
0-4 cu Dortmund, in Liga, si 0-4 cu Istanbul BB, in campionat, sunt ultimele doua rezultate ale lui Galatasaray in meciuri oficiale

"Liber? Ce liber?!" Prima decizie a lui Piturca la Al Ittihad! Ce a facut dupa ultimul meci


Al Ittihad a pierdut cu 2-1 derby-ul de la Riad cu Al Nasr, in weekend. Piturca n-a stat pe banca, insa a facut deplasarea alaturi de echipa. Seicii au fost impresionati de gestul sau.
Fostul selectioner a vrut sa-i sustina pe jucatori si sa fie conectat la importanta unui meci considerat de risc maxim pentru fani!
Ziua libera programata dupa joc a fost anulata de Piturca. Jucatorii au primit anuntul ca trebuie sa se antreneze dupa intoarcerea la Jeddah. Antrenorul roman s-a implicat la sedinta de pregatire, pe care a coordonat-o de pe margine. Asistentii sai s-au ocupat ca exercitiile cerute de Piturca sa fie executate corect.
Primul meci cu Piturca pe banca pentru Al Ittihad va fi vineri, cu Hajer.

Incredibil! Căpitanul echipei naționale a Africii de Sud a fost ucis în timpul unui jaf

Căpitanul naţionalei Africii de Sud, Senzo Meyiwa, a fost ucis, duminică în timpul unui jaf armat produs în locuinţa iubitei sale, cântăreaţa Kelly Khumalo, informează sport24.c.o.za.

Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, component al echipei Orlando Pirates, a fost împuşcat mortal încercând să îşi protejeze iubita.
"Doi bărbaţi au pătruns în locuinţă şi au cerut să li se dea telefoanele mobile, banii şi alte obiecte de valoare. Senzo a încercat să o protejeze pe Kelly pentru că unul dintre bărbaţi avea arma îndreptată către ea" - a declarat Sizakele Nkosi-Malubane, reprezentantă a autorităţilor locale.
Sizakele Nkosi-Malubane a precizat că Meyiwa a fost împuş
cat
în spate atunci când a sărit ca să o protejeze pe Khumalo. Conform AFP, poliţia a precizat că în locuinţă se aflau şapte persoane în momentul în care cei doi suspecţi au intrat prin efracţie şi că încă un suspect a rămas afară. Cei trei bărbaţi au fugit după incident.
Poliţia din localitatea Vosloorus oferă o recompensă pentru orice informaţie ce poate duce la arestarea agresorilor, informează Mediafax.

Oficial! Anghel Iordănescu a revenit pe banca tehnică a echipei naționale. Comitetul Executiv i-a validat mandatul

Comitetul Executiv al FRF a validat propunerea preşedintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naţionale, astfel că funcţia de selecţioner este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea sunt antrenori secunzi.

Anghel Iordănescu (64 ani) nu a mai antrenat din 2006, iar ultimul său mandat la națională s-a consumat între 2002 și 2004.
Cu el pe banca tehnică, România a realizat cea mai bună performanță din istorie în 1994, când a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
De-a lungul carierei de antrenor, Iordănescu a cucerit 12 trofee, printre care și Supercupa Europei din 1986 alături de Steaua.

duminică, 26 octombrie 2014

Dinamo se întăreşte! "Cîinii" aduc un fundaş de la echipa care a eliminat Steaua din Ligă » Cosmin Moţi, cheia afacerii

Flavius Stoican a primit o veste cît se poate de bună înaintea meciului cîştigat pe teren propriu cu Pandurii, 3-2. 










Şefii echipei, ajutaţi de Cosmin Moţi, au reuşit să-l convingă pe finlandezul de 23 de ani Tero Mantyla să vină din iarnă la Dinamo, anunţă DigiSport.
Jucătorul lui Ludogoreţ va veni în iarnă, cel mai probabil sub formă de împrumut pentru 6 luni, urmînd ca Dinamo să aibă opţiune de cumpărare.
Finlandezul a venit la Ludogoreţ în urmă cu doi ani de la Inter Turku, dar în acest sezon a prins doar două meciuri în campionat şi unul în preliminariile UEFA Champions League.

BOMBA! "Va fi dat afara" CATASTROFA pentru finalista Ligii Campionilor din 2013! Anuntul zilei in Germania!

Borussia Dortmund are un sezon catastrofal in Bundesliga. E pe locul 15 dupa infrangerea cu Hannover.
Jurgen Klopp a transformat Dortmund in una din fortele Germaniei, dar si a Europei, insa in acest sezon ceva nu mai merge in jocul fostei campioane din Bundesliga.
Dortmund a pierdut ieri acasa cu Hannover cu 1-0 si a picat pe locul 15 in clasament. E a cincea infrangere din ultimele sase partide, o premiera neagra pentru Klopp si echipa sa.
"O sa luptam in continuare. Nu e alta alternativa. Am avut cinci sau sase sanse de a marca, dar nu am inscris. Trebuie sa ne rasplatim cu goluri, dar nu facem asta", spune Klopp.
Reus a revenit dupa accidentarea care l-a facut sa rateze Cupa Mondiala, dar n-a reusit sa marcheze, in ciuda celor sapte tenative de la poarta adversarilor!
Dortmund se apropie de un record negativ in Bundesliga. O serie de sase infrangeri la rand e cea mai neagra perioada pentru orice echipa germana, iar Borussia se apropie de ea. Daca echipa il va atinge, sunt sanse mari ca Jurgen Klopp sa fie dat afara! scrie presa germana.
"Nu am fost consistenti in momentele dificile. Alte explicatii populare nu se aplica", mai spune Klopp.
In Europa, situatia e total diferita. Finalista din 2013 are trei victorii din 3 posibile, ultima cu 4-0 in fata lui Galatasaray!

David Moyes revine! E favorit s-o preia pe Inter Milano dupa startul catastrofal de sezon! Anuntul facut de englezi

Inter Milano e pe locul 9 in Serie A, iar un rezultat negativ cu Cesena poate duce la demiterea lui Walter Mazzarri.
Inter a schimbat patronul, dar declinul clubului italian continua, dupa cucerirea Champions League in 2010.
Mazzarri nu a reusit sa readuca echipa in lupta pentru titlu, asa cum spera noul proprietar al clubului, Erick Thohir.
Englezii anunta ca Mazzarri va fi demis daca nu o bate pe Cesena, iar David Moyes e favorit sa-i ia locul.
Scotianul e somer dupa ce a fost dat afara de la Manchester United in luna mai a anului trecut.
Moyes l-a inlocuit pe Sir Alex Ferguson pe Old Trafford in 2013, insa a fost demis cu patru etape inainte de finalul sezonului. United a terminat pe 7 si a ratat participarea in Europa.
Saptamana trecuta, Massimo Moratti si-a dat demisia din functia de presedinte de onoare al lui Inter si l-a criticat dur pe Walter Mazzarri, despre care a spus ca nu e omul potrivit pentru echipa din Milano.
Michael Bolingbroke e directorul executiv al lui Inter, fost director de operatiuni la Manchester United. El este cel care insista pentru numirea lui Moyes la Inter, scrie Daily Mail.

Drogba inscrie dupa 960 de zile in Premier League, Van Persie egaleaza dramatic in min 94! Vezi fazele din Man United 1-1 Chelsea