UPDATE 18:00 Ioan Horoba, preşedintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaş, a fost unul dintre cei care s-au opus astă-vară schimbării sistemului competiţional. "Nu ştiu nimic, acum aud de această iniţiativă! Recunosc că, în vară, eu am fost unul dintre cei trei (n.r. - Gaz Metan, Ceahlăul şi Concordia Chiajna)
care ne-am opus să retrogradeze 6 echipe. Dacă formaţiile din Liga 1
doresc acum, din nou, revenirea la vechiul sistem, eu voi fi alături de
ele, dar numai dacă se va întruni o majoritate. Repet, până acum, nu m-a
contactat nimeni să îmi propună această variantă", a declarat Ioan Horoba pentru www.prosport.ro. La rândul lui, Cristi Pustai, antrenor la ASA Târgu Mureş, a declarat imediat după meciul câştigat în Cupa României: "Eu mă aşteptam la această iniţiativă încă de la începutul sezonului!". Daniel Stanciu, managerul echipei de fotbal ASA Târgu Mureş, a spus: "Şi
eu am dorit păstrarea sistemului cu 18 echipe, dar asta la începutul
sezonului. Acum nu poţi schimba regulile din mers. Cine voia asta,
trebuia să spună atunci".
"Eu cred în 18 echipe, fotbalul e un sport de masă, România are 23 de milioane de locuitori. Nu avem play-off în campionatele mari, România nu a jucat niciodată cu play-off şi a cîştigat Champions League"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat miercuri după-amiază un comunicat de presă din care reiese că preşedintele Gino Iorgulescu e forţat de mai multe cluburi din Liga 1 să propună în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv modificarea actualului sistem competiţional.
Conform deciziei votate la începutul sezonului, în vară ar trebui să retrogradeze 6 echipe de pe prima scenă fotbalistică a ţării. „Preşedintele LPF nu poate să meargă în faţa Comitetului Executiv al FRF cu o propunere de revenire la vechiul sistem competiţional pentru că s-ar decredibiliza în faţa acestui for şi a oamenilor care i-au acordat încrederea”, se arată în comunicat.
Dinamo, Chiajna şi Viitorul au convins şi alte cluburi să li se alăture
Cine sunt cluburile care vor să se voteze pentru păstrarea a 18 echipe în primul eşalon? Dinamo, Concordia Chiajna şi Viitorul sunt grupările care au avut iniţiativa de a propune acest lucru, iar alături de ele au venit şi alte grupări din Liga 1 cărora le e teamă că vor pierde o finanţare importantă care provine din drepturile TV. Toate cluburile din a doua jumătate a clasamentului s-au alăturat ideii şi îi cer lui Gino Iorgulescu să facă acest demers. Interesant e că „rebelii” nu propun schimbarea sistemului începând cu sezonul viitor, ci chiar de acum, ceea ce ar părea mai degrabă neregulamentar. „Teoretic nu se poate, dar, practic, dacă majoritatea doreşte asta, atunci se poate întâmpla orice în următoarea Adunare Generală sau Comitet Executiv”, a spus un preşedinte de club.
Liga susţine că Intel Sky Broadcast vrea play-off şi play-out
Liga susţine că „această forţare este înainte de toate lipsită de fundament legal. Regulamentar, nu se mai putea schimba un sistem competiţional în chiar timpul desfăşurării acestuia, mai mult, orice schimbare trebuie comunicată cu cel puţin un an înaintea producerii ei. Aceasta a fost şi gândirea partenerului media al LPF, Intel Sky Broadcast, care a cerut să se stipuleze în contractul prin care a achiziţionat drepturile TV pentru o perioadă de cinci ani desfăşurarea unei competiţii în sistem play-off, play-out cu mai puţine echipe în Liga 1, respectiv reducerea acestora de la 18 la 14”, se mai arată în comunicat. Liga are informaţii că „foşti înalţi funcţionari, atât din FRF, cât şi din LPF, s-au grăbit să consilieze cluburi din Liga 1 în acest scop, tocmai pentru a demonstra că fotbalul românesc era mai bun pe vremea când îl conduceau ei”.
"Decizia retrogradării a şase echipe la sfârşitul ediţiei de campionat este atacată cu argumente lipsite de onestitate şi, din păcate, de logică."
fragment din comunicatul emis de Liga Profesionistă de Fotbal

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu