Federaţia Spaniolă de Fotbal l-a suspendat pentru trei luni pe Zinedine Zidane, antrenor al echipei a doua a clubului Real Madrid.
Această decizie, care poate fi atacată în recurs, a fost luată pentru că a antrenat fără să-şi fi validat complet diploma, informează AFP, preluat de Mediafax.Nici federaţia, nici Real Madrid nu au confirmat această informaţie.
Potrivit presei spaniole, Zidane nu-şi poate exercita meseria de antrenor pentru trei luni deoarece a pregătit Real Madrid Castilla fără a avea diplomele necesare, adică licenţa de nivelul 3 pentru a conduce o echipă de Segunda B (a treia ligă spaniolă).
As a precizat că în acest moment Zidane are licenţa UEFA A, echivalentă celei de nivel 2, şi că Federaţia Franceză de Fotbal trebuie să valideze orele de practică ale francezului, necesare pentru obţinerea licenţei superioare, până la primăvară.
"Zizou" (42 de ani) a preluat Real Madrid Castilla în vară, după un an petrecut ca secund al lui Carlo Ancelotti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu