Titular în ultimul meci de campionat, la 5-4 cu Frankfurt, Alexandru Maxim a reușit să-l facă fericit pe antrenorul său Armin Veh.
Titular pentru prima oară după două luni, Maxim a fost lăudat de antrenorul său, același care în urmă cu numai o săptămână îl critica prin presa locală.Cu Frankfurt, mijlocașul de la națională a dat două pase de gol și a fost motorul majorității acțiunilor ofensive ale echipei sale, dar Armin Veh a scos în evidență un alt lucru - pentru prima oară, Maxim a fost la fel de eficient și pe fază defensivă.
“În sfârșit, a înțeles! Asta i-am cerut să facă și trebuie să o facă la fiecare meci de acum încolo”, a spus Veh.
Cifrele confirmă evoluția lui Maxim pe faza defensivă. Internaționalul nostrum a alergat nu mai puțin de 12.6 kilometri la meciul cu Frankfurt, fiind de departe liderul echipei sale la acest capitol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu